Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Fondurile care au „copiat“ bursa au avut cel mai mult de câștigat în 2013

Fondurile de acțiuni se mențin în fruntea clasamentului celor mai performante fonduri mutuale cu randamente de până la 12,75% după primele două luni din an, după un februarie în care bursa și-a mai temperat din avans.

Roxana Pricop · 3 martie 2013 · 2 min de citit

Fondurile de acțiuni se mențin în fruntea clasamentului celor mai performante fonduri mutuale cu randamente de până la 12,75% după primele două luni din an, după un februarie în care bursa și-a mai temperat din avans.

După primele două luni din an, fondurile de acțiuni care au copiat structura unor indici bursieri ocupă primele poziții în clasamentul celor mai performante fonduri mutuale, semn că această strategie a fost mai inspirată decât selecția activă a unor acțiuni. Astfel, Certinvest BET Index, fond construit după structura indicelui BET, principala referință a bursei de la București, este performerul primelor două luni din an cu un randament de 12,75%, urmat pe locul secund de un alt fond ce replică indicele BET- ETF BET Tradeville, fond tranzacționat la bursă, cu un randament de circa 9% în 2013. În acest interval, indicele BET a crescut cu 9,8%, însă mare parte din acest avans a fost obținut în luna ianuarie, când indicele s-a apreciat cu 8,5%. Pe locul al treilea în clasament se situează Active Dinamic, fond de acțiuni cu o strategie activă de administrare și cu un randament de 8,68%.

Din categoria fondurilor diversificate, cele mai ridicate performanțe aparțin fondurilor cu expunere ridicată pe acțiuni. Mai exact, Zepter Acțiuni a marcat un plus de aproape 7% în primele două luni ale anului, Omnistrust a înregistrat un randament de 5,15%, iar Carpatica Stock a câștigat 4,51%.

Citește și