Fondurile de hedging continuă să piardă capital
Fondurile de hedging au înregistrat ieșiri nete de 20,7 miliarde de dolari în luna iunie la nivel mondial, în condițiile în care retragerile investitorilor cresc în pofida performanțelor consemnate de majoritatea managerilor, scrie Financial Times.
Fondurile de hedging au înregistrat ieșiri nete de 20,7 miliarde de dolari în luna iunie la nivel mondial, în condițiile în care retragerile investitorilor cresc în pofida performanțelor consemnate de majoritatea managerilor, scrie Financial Times. După întrările din aprilie și mai, retragerile au dus volumul total net al ieșirilor din trimestrul doi la 10,7 miliarde de dolari, potrivit datelor eVestment, acesta reprezentând al treilea trimestru consecutiv în care banii părăsesc sectorul. Aceasta este cea mai lungă perioadă de ieșiri trimestriale de la T2 2009, ceea ce sugerează că nemulțumirea investitorilor legată de performanțele și comisioanele managerilor s-ar putea intensifica. În primele trei luni ale acestui an, ieșirile din fondurile de hedging au atins cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, investitorii retrăgând peste 15 miliarde de dolari. Mari asigurători ca AIG și MetLife, cât și fondurile de pensii, și-au redus recent alocările pentru fonduri de hedging.
Totuși, industria a generat randamente pozitive în iunie pe fondul volatilității din jurul referendumului privitor la ieșirea Marii Britanii din UE.
Nu toți investitorii se grăbesc către ieșire. Fondurile suverane, fundațiile și unele fonduri de pensii își sporesc în continuare alocările pentru fonduri de hedging.
Multe și-au întors privirile către fonduri de hedging în condițiile în care este din ce în ce mai dificilă generarea de randamente prin fonduri mutuale convenționale.
Citește și
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Antibiotice Iași schimbă conducerea executivă: Mircea-Bogdan Babici, fost director regional retail la Raiffeisen Bank, devine director general provizoriu din 4 decembrie, după plecarea lui Ioan Nani. Mihaela Nitu preia funcția de director financiarZF 24 · 13 noiembrie 2026