Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Foraj Sonde Videle și-a triplat câștigul

Compania de servicii pentru industria petrolieră Foraj Sonde Videle (simbol bursier FOJE) a raportat un profit net de aproape 3 milioane de lei (670.000 euro) în primul semestru, rezultat de peste trei ori mai mare decât cel realizat în prima jumătate a anului 2013.

Mirela Turlan · 9 septembrie 2014 · 2 min de citit

Compania de servicii pentru industria petrolieră Foraj Sonde Videle (simbol bursier FOJE) a raportat un profit net de aproape 3 milioane de lei (670.000 euro) în primul semestru, rezultat de peste trei ori mai mare decât cel realizat în prima jumătate a anului 2013. În aceeași perioadă, cifra de afaceri a crescut cu 25%, la 14,48 milioane de lei (3,2 mil. euro).

Creșterea profitului s-a datorat, parțial, achiziționării unei instalații proprii de foraj, eliminând astfel cheltuiala cu chiria de 2.250 de euro pe zi plătită către firma Upet SA, arată raportul semestrial. Compania din Videle lucrează din 2012 pentru producătorul de țiței și gaze OMV Petrom pe un contract cu valoarea de 24,2 milioane de euro și valabil patru ani. „Pentru semestrul al doilea al anului 2014 se prognozează un volum ridicat de investiții solicitat a fi îndeplinit de OMV Petrom SA.

În aceste condiții, se estimează a se lucra la cote maxime și în acest fel se va echilibra balanța financiară prin creșterea cifrei de afaceri la nivelul prognozat“, se menționează în raport. Foraj Sonde Videle este controlată de omul de afaceri Sever-Florian Raicu, care a intrat în acționariat în 2013 cumpărând participația companiei Dafora (DAFR). Între timp, Raicu și-a mărit cota prin mai multe achiziții și operațiuni de majorare de capital. Compania are în prezent o capitalizare de 1,48 milioane de lei.

Citește și