Ford România - Compania Națională de Vânzări
Ford închide primul trimestru al acestui an cu o cotă de piață record în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme și utilitare de 10,6%, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Cu 3.006 unități înmatriculate în primele trei luni ale acestui an, Ford a înregistrat o creștere record de 57% față de aceeași perioadă a anului precedent. Este pentru prima dată când marca reușește să obțină această performanță de la momentul preluării operațiunilor de vânzări și marketing din România, în august 2010.
Luna martie a fost o lună-record pentru marca Ford, cu 1.271 unități înmatriculate și o cotă de 14,41% din totalul pieței de înmatriculări ale vehiculelor noi.
Din cele 3.006 unități Ford înmatriculate în primul trimestru al acestui an în România, 2.055 au fost autoturisme, iar 951 vehicule comerciale. Ford Focus este lider al segmentului său, cu 945 de unități înmatriculate în perioada ianuarie-martie 2017, înregistrând o creștere de 111% față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, cel mai nou SUV din gamă – Ford Kuga – înregistrează o rată a contractării record, de 520 de unități în primele 3 luni ale anului. Kuga a fost preferat atât de clienții persoane fizice, cât și de clienții de flote. „Am început anul în forță și asta nu poate decât să ne bucure. Ne propunem să menținem acest ritm pe parcursul întregului an, cu atât mai mult cu cât urmează să lansăm două noi modele strategice pentru noi în România: noua Fiesta și, bineînțeles, mult așteptatul EcoSport, care din toamna acestui an se va produce la uzina noastră din Craiova“, a declarat Attila Szabo, directorul general al Companiei Naționale de Vânzări Ford România.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026