Fostul șef al Billa se va ocupa de integrarea rețelei în cadrul Carrefour
Sorana Georgia (51 de ani), executivul român care a condus timp de cinci ani operațiunile Billa în România, se va ocupa de integrarea lanțului de supermarketuri în businessul local al Carrefour.
Lanțul de 86 de supermarketuri Billa, cu afaceri de peste 300 de milioane de euro anual, a fost preluat la finalul lunii decembrie 2015 de Carrefour România într-o tranzacție de aproape 100 mil. euro. Tranzacția a primit acordul de la Concurență în acest an, astfel că magazinele au fost preluate oficial și începe integrarea. În maxim 18 luni de la preluare brandul Billa va dispărea, iar supermarketurile vor deveni Carrefour Market.
Odată cu preluarea magazinelor a fost preluată și echipa de câteva mii de oameni, dar și managementul care se ocupă acum de facilitarea procesului de integrare.
Sorana Georgia a preluat conducerea Billa în 2011, moment în care a devenit prima româncă care a condus operațiunile unuia dintre cei mai importanți zece retaileri din România. Cu o experiență de circa aproape 20 de ani în retail, ea l-a înlocuit în funcție pe bulgarul Emil Stefanov. La momentul preluării rețeaua avea 55 de magazine, pentru ca în momentul preluării de către Carrefour să fi ajuns la 86. Ea a fost totodată primul român care a ocupat funcția de director executiv al rețelei Billa.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026