Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Francezii de la Decathlon numesc un spaniol la conducerea operațiunilor din România. Fostul CEO a fost promovat în India. Decathlon este liderul retailului de echipamente sportive din România, cu afaceri de 1,15 mld. lei anul trecut

Executivul spaniol Borja Sanchez conduce din această primăvară operațiunile locale ale retailerului de echipamente sportive Decathlon, liderul pieței de profil din România.

Mirela Turlan · 26 iunie 2022 · 2 min de citit

Executivul spaniol Borja Sanchez conduce din această primăvară operațiunile locale ale retailerului de echipamente sportive Decathlon, liderul pieței de profil din România. El înlocuiește în funcție un alt expat, pe francezul Jean Francois Mace, care a fost promovat ca CEO al Decathlon Sports India, o piață mult mai mare prin prisma po­pu­lației extrem de numeroase și a po­tențialului de dezvoltare și expansiune.

El a condus ope­ra­țiunile Decathlon în România timp de patru ani și ju­mă­tate, perioadă în care businessul a crescut de la 760 mil. lei în 2017 la 1,15 mld. lei la finalul anului trecut. În 2021 versus anul anterior, cifra de afaceri a companiei a avansat cu 22%, avansul fiind susținut, cel puțin parțial, de ri­dicarea unora dintre restricțiile impuse cu ocazia pan­de­miei de COVID-19, restricții care au avut în 2020 un efect puternic asupra comercianților de bunuri nonalimentare.

Noul CEO al Decathlon România, Borja Sanchez, vine din Maroc, unde a condus operațiunile companiei franceze de echipamente sportive încă din 2014. El lucrează însă în grup din 1995, angajându-se în Spania, țara sa mamă. Inițial el a fost director pentru mai multe magazine, apoi director regional, iar ulterior director comercial și area manager.

Citește și