Franciza DAbo Doner accelerează extinderea și deschide patru restaurante în Cluj-Napoca, Bacău și Brezoi (jud. Vâlcea). Compania mizează pe 38 de unități noi la finalul anului
Rețeaua DAbo Doner, franciză deținută de omul de afaceri Dan Paștiu din Sibiu, a deschis în aceeași zi două restaurante în Cluj-Napoca și câte un restaurant în Bacău și Brezoi (jud. Vâlcea), cel din urmă bifând și prima locație tip ”drive-thru” a francizei pe plan local.

“Ținând cont de traficul intens de pe Valea Oltului, de nivelul cererii, de conceptul servirii și de poziționarea restaurantului, se așteaptă ca DAbo să devină locul favorit al celor care tranzitează DN7”, spun reprezentanții companiei.
Potrivit acestora, franciza merge mai departe cu planurile de extindere urmând ca până la finalul anului numărul de unități să crească cu încă 38 la nivel național.
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026