Versiunea completă
Banci-Asigurari

Francul elvețian sare din nou de 4,3 lei, pentru prima dată în aproape trei luni

Francul elvețian, de evoluția căruia depind aproximativ 75.000 de români cu credite în această monedă, a crescut ieri la 4,31 lei, cu circa trei bani peste nivelul înregistrat la finalul săptămânii, și a ajuns la maximul ultimelor aproape trei luni.

Corina Matei · 20 aprilie 2015 · 2 min de citit

Francul elvețian, de evoluția căruia depind aproximativ 75.000 de români cu credite în această monedă, a crescut ieri la 4,31 lei, cu circa trei bani peste nivelul înregistrat la finalul săptămânii, și a ajuns la maximul ultimelor aproape trei luni. Un nivel mai ridicat nu a mai fost atins din 28 ianuarie, când moneda elvețiană era cotată la 4,36 lei. De la începutul acestei luni și până ieri, francul elvețian a contabilizat un avans de aproape 2%, respectiv șapte bani. Și referința anunțată de BNR pentru un euro a crescut cu doi bani, la 4,41 lei, în timp ce dolarul american a depășit din nou pragul de 4,1 lei, fiind în creștere cu circa cinci bani.

 

Astfel, leul a deschis săptămâna în scădere față de principalele trei valute. Francul elvețian s-a apreciat puternic în a doua jumătate a lunii ianuarie, evoluție determinată de renunțarea de către banca centrală a Elveției la plafonul de 1,2 franci pentru un euro, pe care îl practica din toamna anului 2011. Moneda elvețiană a atins la finele lunii ianuarie maximul istoric de 4,58 lei pe unitate, iar în prezent paritatea este cu 6% sub nivelul înregistrat atunci. 

Citește și