Frunzăverde: MApN suportă cheltuielile pentru o intervenție în Mali, bugetul este mult prea mic
Vicepreședintele PNL Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării, a declarat, luni, că o eventuală participare a României la intervenția din Mali urmează a fi decisă de CSAT, însă sumele pentru o asemenea acțiunea sunt suportate deMministerul Apărării, care are un buget mult prea mic.
“În acest moment, situația din Mali este mult mai complicată decât pare la prima vedere. Comentariile în legătură cu actul terorist din Algeria sunt în acest sens, și anume că atacul acela terorist nu a fost îndreptat împotriva localnicilor, ci a fost un soi de acțiune de represalii împotriva intervenției franceze în Mali. A fost o reacție la intervenția franceză în Mali”, a declarat Frunzăverde, întrebat cum vede o posibilă participare a României la acțiunea din Mali.
“O posibilă intervenție a noastră în Mali – care va fi hotărâtă de CSAT – trebuie să aibă în vedere și bugetarea corespunzătoare, pentru că MApN va suporta aceste cheltuieli, ori în proiectul de buget Ministerului Apărării îi este alocată suma de 1 miliard de euro, mult, mult prea puțin. Adică, departe de cel 2,1 – 2,3% din PIB”, a mai spus vicepreședintele PNL.
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, duminică seară, că luni, la ora 09.00, se va întruni Consiliul de Planificare a Apărării, care va discuta despre participarea României în Mali, urmând să facă propuneri către CSAT, el precizând că este de părere că va fi vorba despre misiuni de instruire.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026