FT: Nord Stream 2 ca joc geopolitic al Rusiei
Puține proiecte energetice la nivel mondial au o forță dezbinatoare mai mare decât Nord Stream 2 al Gazprom, gazoductul de 11 miliarde de dolari și 1.200 km menit să ducă gaze rusești direct în Germania pe sub Marea Baltică, scrie Financial Times.
Puține proiecte energetice la nivel mondial au o forță dezbinatoare mai mare decât Nord Stream 2 al Gazprom, gazoductul de 11 miliarde de dolari și 1.200 km menit să ducă gaze rusești direct în Germania pe sub Marea Baltică, scrie Financial Times.
Criticii planului, SUA, unii oficiali UE și mai multe țări central și est-europene, spun că acesta va spori dependența Europei de gazele rusești și va restrânge competiția. Aceștia adaugă că vor fi afectate economiile unor țări ca Ucraina, Slovacia și Polonia, care câștigă acum mult din trecerea gazelor rusești prin teritoriul lor.
Totuși, printre susținătorii proiectului se numără, pe lângă Moscova, cinci mari companii europene care vor fi implicate în realizarea sa: companiile germane BASF și Uniper, Engie din Franța, OMV și Royal Dutch Shell din Austria, plus mai mulți politicieni germani, printre care se pare că și cancelarul german Angela Merkel.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026