Fulga Dinu, Immofinanz România: Urmărim oportunitățile de achiziții. Myhive Victoriei intră în 2022 într-un proiect de modernizare
Immofinanz a finalizat anul acesta achiziția clădirii Bucharest Financial Plaza, fostul sediu al BCR de pe Calea Victoriei, clădire care a fost inițial sediul băncii Bancorex și printre primele clădiri moderne de birouri construite în Capitală în anii ‘90.
Immofinanz va continua planul de modernizare a clădirilor de birouri din portofoliul său, pornind cu myhive Victoriei, fostul sediu al BCR de pe Calea Victoriei și continuând cu Iride din zona Dimitrie Pompeiu din Capitală.
Immofinanz a finalizat anul acesta achiziția clădirii Bucharest Financial Plaza, fostul sediu al BCR de pe Calea Victoriei, clădire care a fost inițial sediul băncii Bancorex și printre primele clădiri moderne de birouri construite în Capitală în anii ‘90. Compania austriacă are în plan demararea unui amplu proiect de renovare a clădirii începând cu anul viitor.
„Suntem acum în faza de planificare și aprobare a proiectului de renovare a acestei clădiri proaspăt intrate în portofoliul IMMOFINANZ. Planul include modernizarea și transformarea clădirii de birouri într-o proprietate myhive modernă, sustenabilă, de înaltă calitate – myhive Victoriei – cu cel puțin o certificare sustenabilă Gold. La finalul lucrărilor, clădirea va avea o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 27.700 mp. De asemenea, noua clădire va aduce un plus de prospețime spațiului public prin crearea unei terase verzi ce va deveni un punct de atracție pentru Capitală și pentru locuitorii orașului“, a spus Fulga Dinu, Country Manager Operations, IMMOFINANZ România.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026