Fundația Group Renault România lansează programul educațional de Burse Constantin Stroe, fost director general la Automobile Dacia și una dintre cele mai importante voci ale industriei auto din România
Fundația Group Renault România lansează în acest an programul educațional de Burse Constantin Stroe, fost director general la Automobile Dacia și unul dintre oamenii care au contribuit major la asigurarea unei tranziții de succes între vechea și noua Dacia, odată cu privatizarea Dacia, în anul 1999.
Fundația Group Renault România lansează în acest an programul educațional de Burse Constantin Stroe, fost director general la Automobile Dacia și unul dintre oamenii care au contribuit major la asigurarea unei tranziții de succes între vechea și noua Dacia, odată cu privatizarea Dacia, în anul 1999.
Prin intermediul Burselor de performanță, Fundația își propune să identifice 10 elevi și studenți din anii terminali care au rezultate foarte bune, s-au evidențiat prin proiecte extrașcolare și de voluntariat, sunt pasionați de domeniul actual de studiu și vor să contribuie în viitor la schimbarea societății.
Acest tip de burse vizează un profil de învățământ real (ex. automatică și calculatoare, robotică, informatică, cibernetică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicații, tehnologia informației, inteligență artificială).
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026
-
România a atras investiții străine de 135 mld. euro, dar riscă să piardă teren în competiția globală pentru capital. Marius Ionescu, NNDKP: „IMCA a fost o greșeală imensă. Mediul de afaceri și toate camerele de comerț au semnalat că este o greșeală”.Companii · 13 noiembrie 2026
-
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii din România, a vândut acțiuni Romgaz de circa 90 mil. lei (17 mil. euro) în T3 și și-a redus deținerea de la 5,15% la 5,02%ZF 24 · 13 noiembrie 2026