Furnizorul de soluții software Bento a câștigat o procedură de achiziții publice derulată de Distribuție Energie Electrică România: Valoarea totală a contractului care ar putea fi semnat este de circa 32 mil. lei
Producătorul român de soft Bento (2B Intelligent Soft) a anunțat luni după amiază la Bursa de Valori București că a fost desemnată de către Distribuție Energie Electrică România drept câștigătoarea unei proceduri de achiziții publice pentru implementarea soluției Bento Field…
Producătorul român de soft Bento (2B Intelligent Soft) a anunțat luni după amiază la Bursa de Valori București că a fost desemnată de către Distribuție Energie Electrică România drept câștigătoarea unei proceduri de achiziții publice pentru implementarea soluției Bento Field Service Management.
„Compania a participat în cadrul procedurii de achiziție publică în calitate de lider al unei asocieri, alături de EY România (Ernst & Young România), valoarea totală a contractului care ar putea fi semnat de către Companie fiind de aproximativ 32 milioane lei”, se arată în raportul de la BVB.
În prezent, procedura de achiziție publică se află în termenul de contestare a deciziei de atribuire. Compania va informa piața, printr-un raport curent separat, cu privire la rezultatul final al procedurii de achiziție publică, la expirarea acestui termen.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026