Gabriela Folcuț, director executiv, ARB: Cred și sper să ajungem la un nivel de educație financiară în România în care românii să nu mai afle despre riscurile pe care le poate genera o criză în momentul în care resimt efectele crizei. Rata de sărăcie și e
Cred și sper să ajungem la un nivel de educație financiară în România în care românii să nu mai afle despre riscurile pe care le poate genera o criză în momentul în care resimt efectele crizei, precum cea pe care o traversăm în momentul acesta, susține Gabriela Folcuț, director executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB).
♦ „Rata de sărăcie și excluziune socială în România este de 38,5%, față de o medie europeană de 22%. Aceasta a crescut în perioada pandemiei. Cred că noi, ca stat, ar trebui să implementăm măsuri pentru aceste probleme, care se vor acutiza pe un termen mediu și mai ales lung“.
Cred și sper să ajungem la un nivel de educație financiară în România în care românii să nu mai afle despre riscurile pe care le poate genera o criză în momentul în care resimt efectele crizei, precum cea pe care o traversăm în momentul acesta, susține Gabriela Folcuț, director executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB).
„Educația financiară te ajută să devii mai rezilient, să concepi și să implementezi acele planuri de redresare proactiv și nu reactiv în fața unei crize. Este foarte important să iei acele măsuri care să te ajute să treci mai bine prin criza respectivă“, a declarat Gabriela Folcuț în cadrul ZF Bankers Summit 2022, care s-a desfășurat în iulie.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026