GALA ZF 2020 - Traversăm criza împreună. Romanians Going Global. Severina Pascu, Sunrise UPC: Ca să ajungi expat e nevoie de o combinație între o serie de calități și oportunități care trebuie să se ivească
Executivul român Severina Pascu a plecat prima dată din țară la mijlocul anilor ’90, iar în perioada ce a urmat s-a mai întors în România, pentru a emigra însă ulterior.
♦ Executivul român este CEO adjunct și COO al companiei Sunrise UPC în Elveția, poziție preluată recent.
Executivul român Severina Pascu a plecat prima dată din țară la mijlocul anilor ’90, iar în perioada ce a urmat s-a mai întors în România, pentru a emigra însă ulterior. Acum locuiește la Zürich unde deține de mai puțin de o lună poziția de CEO adjunct și COO al companiei Sunrise UPC în Elveția.
„Eu locuiesc la Zürich de cinci ani și doar timp de un an am lucrat pentru Virgin Media (făcând naveta între Elveția și Marea Britanie, Londra – n.red.). Acum lucrez la Zürich pentru Sunrise UPC. Am avut oportunitatea astfel să fiu într-o țară și să lucrez în alta și să pot vedea businessul din două perspective“, spune ea.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026