Garanti vinde credite pentru programul de MBA din cadrul ASEBUSS
Garanti Bank, o bancă de talie medie controlată de grupul turc cu același nume, va acorda începând cu luna octombrie credite de studii pentru tinerii care vor să urmeze cursurile unui nou program de MBA pentru antreprenori
Garanti Bank, o bancă de talie medie controlată de grupul turc cu același nume, va acorda începând cu luna octombrie credite de studii pentru tinerii care vor să urmeze cursurile unui nou program de MBA pentru antreprenori, organizat de școala de afaceri ASEBUSS (Institutul de Administrare a Afacerilor din București).
Programul este dedicat celor care vor să își înființeze o afacere sau antreprenorilor care conduc businssuri aflate încă în stadiul de start-up, are o durată de 18 luni, iar costul acestuia este de 12.000 de euro.
Parteneriatul încheiat între Garanti Bank și ASEBUSS (școală care derulează pe plan local și un program de Executive MBA în valoare de 18.500 de euro) presupune acordarea unei reduceri de 3.000 de euro primilor trei clienți din zona de retail sau cea a IMM-urilor care optează pentru creditul de studii (AntreprenorStart, respectiv AntreprenorStart IMM).
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026