GEN Z. Ce alegi dacă ești student sau proaspăt ieșit de pe băncile școlii și nu ai bani să mergi mai departe cu studiile: credit de nevoi personale sau credit pentru studii?
Planurile sunt mari, studii în afară sau aici, opțiuni multiple privind facultățile astfel încât să fii cât mai bine pregătit/pregătită atunci când chiar începi să faci profesia la care ai visat. Dar dacă familia nu te poate susține cu o finanțare pentru anii de studii, ce opțiuni ai? Cum arată posibilitățile de finanțare pentru acești ani de învățare sau mai bine apelezi direct la un credit de n…
♦ Din păcate, ofertele de creditare pentru studii sunt destul de limitate, însemnând că doar două bănci par că au produse dedicate pentru cei care vor să își finanțeze studiile, dar nu este ieftin, și pentru că nu muncești, ai nevoie de o garanție imobiliară ♦ La creditele de nevoi personale, variante sunt, dobânzile variază, dar sumele pe care poți să le primești sunt limitate, perioada maximă este de 5 ani și trebuie să fii în câmpul muncii de cel puțin 3, 6 sau 12 luni, în funcție de bancă.
Planurile sunt mari, studii în afară sau aici, opțiuni multiple privind facultățile astfel încât să fii cât mai bine pregătit/pregătită atunci când chiar începi să faci profesia la care ai visat. Dar dacă familia nu te poate susține cu o finanțare pentru anii de studii, ce opțiuni ai? Cum arată posibilitățile de finanțare pentru acești ani de învățare sau mai bine apelezi direct la un credit de nevoi personale?
În cultura noastră creditarea în zona de retail s-a înglobat în jurul finanțării fie prin credite de nevoi personale, carduri de credit sau cea mai recentă metodă implementată de comercianți, opțiunea buy now pay later, dar cum rămâne cu produsele dedicate, în special cele pentru studii? Este suficient un credit de nevoi personale în astfel de cazuri sau un produs dedicat este mai bun? Dar condițiile?
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026