Genesis Property, dezvoltator independent de birouri: Modelul hibrid este esențial pentru delimitarea vieții profesionale de cea personală
Efectele pandemiei asupra modului în care companiile își desfășoară activitatea și în care vor lucra angajații în următorii ani urmează a fi analizate, iar până la finalul lui 2021, odată cu progresele privind imunizarea populației și combaterea coronavirusului, perspectivele vor deveni mai clare.
Efectele pandemiei asupra modului în care companiile își desfășoară activitatea și în care vor lucra angajații în următorii ani urmează a fi analizate, iar până la finalul lui 2021, odată cu progresele privind imunizarea populației și combaterea coronavirusului, perspectivele vor deveni mai clare.
„Pandemia a accelerat o tendință deja vizibilă în companii, de a îmbina activitatea la birou cu munca remote, iar experiența din ultimul an confirmă că modelul de lucru al viitorului este hibrid. Tendința se vede peste tot în lume, iar România nu face excepție. Reglementarea modelului de lucru hibrid la scară largă în companii se întâmplă deja și companiile investesc în reamenajarea spațiilor închiriate pentru a le pregăti pentru revenirea angajaților la birou într-o formulă potrivită activității companiei și în spații de lucru mai sănătoase“, a explicat Ștefan Tudos, vicepreședintele Genesis Property, compania proprietarului român de birouri Liviu Tudor care deține proiectele West Gate Business District și Novo Park, cu o suprafață totală de 150.000 mp de spații office.
„Modelul hibrid este esențial pentru delimitarea vieții profesionale de cea personală și în același timp pentru a oferi angajatorilor și angajaților o cale de mijloc. Acasă, oamenii pot lucra concentrat și au mai mult timp pentru alte activități, iar la birou, pot interacționa, pot colabora și găsesc un spațiu unde pot fi creativi. Este un model eficient de lucru, din foarte multe de vedere, pentru că satisface nevoi diferite și pentru că reprezintă o măsură eficientă de siguranță în context pandemic“, a explicat Ștefan Tudos.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026