Genesis Property: Românii vor spații moderne de lucru și viață urbană pentru un echilibru între viața personală și profesională
Conceptele moderne ce îmbină lucrul cu viața urbană și oferă acces facil la spații de co-working, co-living, socializare și stare de bine ar aduce mai mult echilibru între viața profesională și cea personală pentru aproape 26% dintre români, mai puțin…
Conceptele moderne ce îmbină lucrul cu viața urbană și oferă acces facil la spații de co-working, co-living, socializare și stare de bine ar aduce mai mult echilibru între viața profesională și cea personală pentru aproape 26% dintre români, mai puțin timp petrecut în trafic (21%) și mai mult timp alături de prieteni și familie (12,6%), arată un sondaj inițiat în luna octombrie de Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România.
Pentru peste 6 din 10 respondenți, campusul pentru stilul de viață al viitorului ar trebui să aibă parcuri și zone verzi. În schimb, pentru 4 din 10 respondenți, prioritatea constă în accesul facil la restaurante și cafenele, iar 38% țin cont de zonele dedicate pentru activități de recreere.
„Conceptul de campus al viitorului este benefic pentru angajați și pentru locuitori, prin propria sa natură: proiecte compacte, care pot fi traversate rapid pe jos. Vorbim despre zone în care oamenii pot accesa cu ușurință serviciile și facilitățile de care au nevoie, într-o plimbare de doar câteva minute. Acestea pot îmbunătăți calitatea vieții prin reducerea dependenței de mașini și creșterea oportunităților de activitate fizică, interacțiune socială, integrare reală într-o comunitate și acces rapid la produsele și serviciile necesare vieții de zi cu zi. În plus, conceptul poate ajuta și la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității aerului”, explică Andreea Petre, Cost & Contract Manager, Genesis Property.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026