Germania avertizează: criza gazului seamănă cu prăbușirea Lehman, ceea ce va afecta toate piețele financiare
Germania a avertizat că măsurile Rusiei de reducere a livrărilor de gaze naturale în Europa riscă să declanșeze un colaps pe piețele energetice, făcând o paralelă cu rolul Lehman Brothers în declanșarea crizei financiare. În condițiile în care furnizorii de…
Germania a avertizat că măsurile Rusiei de reducere a livrărilor de gaze naturale în Europa riscă să declanșeze un colaps pe piețele energetice, făcând o paralelă cu rolul Lehman Brothers în declanșarea crizei financiare.
În condițiile în care furnizorii de energie acumulează pierderi, fiind forțați să acopere volume la prețuri ridicate, există riscul unui efect de propagare pentru utilitățile locale și clienții acestora, inclusiv consumatori și întreprinderi, a declarat joi ministrul economiei, Robert Habeck, după ce a ridicat nivelul de risc pentru gazele naturale din țară la a doua cea mai ridicată fază de “alarmă”.
“Dacă acest minus devine atât de mare încât nu-l mai pot transporta, întreaga piață riscă să se prăbușească la un moment dat”, a declarat Habeck la o conferință de presă la Berlin, convocată la scurt timp. “Așadar, un efect Lehman în sistemul energetic”.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026