Germania: Inflația, confirmată la 1,8% în noiembrie
Prețurile de consum au fost cu 1,8% mai mari în luna noiembrie comparativ cu aceeași lună a anului trecut, înregistrând o ușoară accelerare față de luna octombrie, potrivit cifrelor publicate recent de biroul național de statistică, Destatis, citate de Le Figaro.
Prețurile de consum au fost cu 1,8% mai mari în luna noiembrie comparativ cu aceeași lună a anului trecut, înregistrând o ușoară accelerare față de luna octombrie, potrivit cifrelor publicate recent de biroul național de statistică, Destatis, citate de Le Figaro.
Luna trecută, prețurile din Germania au crescut în special în sectorul energiei (+3,7% anual), după o încetinire la +1,2% în octombrie. În schimb, prețurile produselor alimentare au crescut mai lent anual în noimebrie (+3,2%) decât în octombrie (+4,3%) în termeni anuali, diminuându-și influența asupra evoluției inflației la nivel mondial.
Creșterea indicelui prețurilor de consum armonizat (IPHC), utilizat drept referință de BCE, a fost de asemenea confirmat la 1,8% în noiembrie, după 1,5% în octombrie, apropiindu-se astfel de pragul de 2% țintit de banca centrală pe termen mediu. BCE a avertizat însă recent că se așteaptă la o evoluție în V a inflației în lunile următoare.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026