Germania va testa venitul de bază universal. Venitul universal ar reduce inegalitatea și ar crește bunăstarea
Germania, cea mai mare economie a Europei, este pe punctul de a deveni ultima țară care introduce în teste un venit de bază universal, demarând un studiu de trei ani privind modul în care o astfel de plasă de siguranță…
Germania, cea mai mare economie a Europei, este pe punctul de a deveni ultima țară care introduce în teste un venit de bază universal, demarând un studiu de trei ani privind modul în care o astfel de plasă de siguranță socială influențează economia și bunăstarea beneficiarilor, scrie presa germană.
În cadrul studiului, 120 de persoane vor primi 1.200 de euro în fiecare lună timp de trei ani – o sumă marginal peste pragul sărăciei în Germania – iar cercetătorii vor compara experiențele acestui grup cu cele ale unui număr de 1.380 de persoane care nu vor primi astfel de plăți.
Studiul realizat de Institutul German de Cercetări Economice este finanțat din 140.000 de donații private.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026