Gigantul bancar american Morgan Stanley îmbunătățește ratingul pentru UiPath, cu un preț țintă de 74 de dolari pe acțiune: randament potențial de 70% la prețul curent. Acțiunile, plus 5% în pre-market
Acțiunile UiPath (simbol bursier PATH), cel mai mare startup de IT pornit din România, au fost promovate la statutul „overweight”(supraalocare) de către instituția bancară Morgan Stanley, după ce prețul acțiunilor a scăzut cu 30% în ultimele trei luni, scrie Seeking Alpha.
Acțiunile UiPath (simbol bursier PATH), cel mai mare startup de IT pornit din România, au fost promovate la statutul „overweight”(supraalocare) de către instituția bancară Morgan Stanley, după ce prețul acțiunilor a scăzut cu 30% în ultimele trei luni, scrie Seeking Alpha.
Gigantul american menține un preț țintă de 74 de dolari, cu circa 70% peste prețul din ultima ședință de tranzacționare, de 43,27 dolari. Cu o oră înaintea ședinței de tranzacționare de vineri de pe Wall Street, acțiunile PATH raportau în pre-market o creștere de aproximativ 5,5%. Keith Weiss, analist al Morgan Stanley, spune că investitorii își fac griji cu privire la noile intrări în piața RPA (robotic process automation), precum Microsoft, Salesforce și ServiceNow, însă temerile ignoră potențialul pe care îl prezintă piața RPA pe termen lung și „resping complet poziția puternică a UiPath în ceea ce privește o platformă mai mare de automatizare a întreprinderilor pe termen lung”.
Weiss notează că piața RPA este evaluată în prezent la 2 miliarde de dolari, însă ar putea să atingă 56 de miliarde de dolari. Totodată, analistul face referire la faptul că UiPath deține un set de oportunități în piața dedicată platformelor de automatizare a întreprinderilor, care este evaluată momentan la 15 miliarde de dolari și ar putea crește până la 40 de miliarde de dolari până în 2025.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026