Gigantul Meta a înființat o divizie pentru a lansa servicii / opțiuni cu plată pe Facebook, Instagram și WhatsApp
Gigantul american Meta a înființat o organizație separată a cărei misiune este să identifice și apoi să construiască servicii sau opțiuni pentru care compania să-i poată taxa pe utilizatorii Facebook, Instagram și WhatsApp, conform unei note interne, obținute de publicația The Verge.
Gigantul american Meta a înființat o organizație separată a cărei misiune este să identifice și apoi să construiască servicii sau opțiuni pentru care compania să-i poată taxa pe utilizatorii Facebook, Instagram și WhatsApp, conform unei note interne, obținute de publicația The Verge.
Noua divizie este prima incursiune serioasă a Meta în construirea de funcții plătite în principalele sale aplicații sociale, toate trei având miliarde de utilizatori. Mutarea are loc după ce businessul cu reclame al Meta a fost grav afectat de modificările Apple în vederea protejării intimității utilizatorilor săi dar și de o reducere mai largă a bugetelor de promovare. Într-un interviu pentru The Verge, vicepreședintele Meta pentru monetizare care supraveghează grupul, John Hegeman, a declarat că gigantul social media este încă angajat să-și dezvolte afacerea cu reclame și că nu are de gând să lase oamenii să plătească pentru a dezactiva reclamele din aplicațiile sale. „Cred că vedem oportunități de a construi noi tipuri de produse, caracteristici și experiențe pentru care oamenii ar fi dispuși să plătească și pentru care ar fi încântați să plătească“, a spus el. El a refuzat să detalieze caracteristicile plătite care sunt luate în considerare. Veniturile Meta provin aproape în întregime din reclame. Pe termen mai lung, Meta estimează că funcțiile plătite vor deveni o parte mai semnificativă a afacerii sale. „Pe un orizont de timp de cinci ani, cred că poate muta cu adevărat acul și poate face o diferență destul de semnificativă.“
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026