Google a lansat Gemini 3.1 Flash Live, cel mai avansat model de inteligență artificială vocală al companiei, și extinde funcția de căutare live în peste 200 de țări
Google a lansat Gemini 3.1 Flash Live, un model de inteligență artificială specializat pe conversații vocale în timp real, pe care compania îl descrie drept „cel mai performant model de voce și audio de până acum“.
♦ Cea mai vizibilă consecință a lansării pentru utilizatorii obișnuiți este extinderea Search Live – funcția care permite căutarea prin voce pe Google, cu posibilitatea de a arăta și obiecte prin camera telefonului (Google Lens) – în peste 200 de țări și teritorii.
Google a lansat Gemini 3.1 Flash Live, un model de inteligență artificială specializat pe conversații vocale în timp real, pe care compania îl descrie drept „cel mai performant model de voce și audio de până acum“. Modelul alimentează două produse Google: Gemini Live, asistentul vocal disponibil pe telefoanele cu Android și iOS, și Search Live, funcția care le permite utilizatorilor să caute pe Google prin conversație vocală, extinsă acum în peste 200 de țări și teritorii, în peste 90 de limbi, potrivit anunțului oficial publicat pe blogul companiei. „Gemini 3.1 Flash Live oferă o experiență mai intuitivă pentru dezvoltatori, companii și utilizatorii de zi cu zi“, susține Google în anunțul oficial. Lansarea vine la mai puțin de o lună după ce Google a prezentat Gemini 3.1 Flash-Lite (3 martie), un model orientat spre dezvoltatori, optimizat pentru viteză și cost redus, care a fost lansat la un preț de 0,25 dolari per milion de jetoane de intrare (tokens, unitățile de text procesate de modelele AI) – de opt ori mai ieftin decât modelul Gemini Pro, potrivit VentureBeat. Gemini 3.1 Flash Live îmbunătățește modelul anterior (2.5 Flash Native Audio) pe mai multe dimensiuni, potrivit Google și 9to5Google:
Latența este mai mică – răspunsurile vin mai repede, cu mai puține pauze stânjenitoare în conversație. Modelul poate urmări firul conversației pe o durată de două ori mai lungă, ceea ce permite sesiuni extinse de brainstorming fără ca asistentul să piardă contextul. Recunoaște mai bine nuanțele acustice – tonul, ritmul vorbirii, expresiile de frustrare sau confuzie -, adaptându-și dinamic lungimea și tonul răspunsurilor. ZF
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026