Versiunea completă
Profesii

Gorenje România își ia șef de la OMV

Producătorul sloven de electrocasnice Gorenje l-a numit pe Damir Dražetić la conducerea operațiunilor locale. Expatul a lucrat anterior pentru companii din alt domeniu, respectiv retail de echipamente sportive și energie.

Cristina Roșca · 26 februarie 2013 · 1 min de citit

Producătorul sloven de electrocasnice Gorenje l-a numit pe Damir Dražetić la conducerea operațiunilor locale. Expatul a lucrat anterior pentru companii din alt domeniu, respectiv retail de echipamente sportive și energie.

Damir Dražetić a fost în bordul director al Intersport Croatia timp de 3 ani, iar anterior a lucrat pentru OMV ca responsabil pentru departamentul comercial. El a stat în această poziție un deceniu.

El îl înlocuiește pe Tone Prislan, cel care a condus afacerile Gorenje în România din 2002, anul când s-a înființat reprezentanța locală a producătorului de electrocasnice. Slovenul a lucrat mai bine de 30 de ani în cadrul companiei, inițial în fosta Iugoslavie, ulterior în Polonia și apoi în România.

Citește și