Grație statutului de refugiu și ratelor negative, Germania câștigă miliarde din… datorii
În mod normal, statele care se împrumută de la investitori plătesc dobândă pentru datoriile pe care le acumulează. Acum, însă, pe fondul temerilor legate de Brexit, al căderii acțiunilor băncilor și încetinirii creșterii economice, totul este dat peste cap, scrie Deutsche Welle.
Statul german a profitat de pe urma acumulării unor datorii în creștere în primul semestru al acestui an. Obligațiunile de stat emise cu dobânzi negative au adus 1,5 miliarde de euro în vistieria statului, în condițiile în care cheltuielile totale pe dobânzi au scăzut de la 9,7 miliarde la șapte miliarde.
Obligațiunile guvernamentale germane cu o maturitate de până la 10 ani au în prezent dobândă negativă, ceea ce înseamnă că investitorii, care în mod tradițional s-ar aștepta să câștige ceva din investiții, plătesc de fapt pentru a le deține.
Germania a emis pentru prima dată obligațiuni pe 10 ani cu o dobândă sub zero în luna iulie, generând deja profit din titluri cu o scadență mai mică.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026