Greblă: CC nu se poate pronunța asupra constituționalității unei declarații a Parlamentului
Președintele Comisiei juridice din Senat, social-democratul Toni Greblă, a declarat, luni, referitor la sesizarea făcută de șeful statului către CC privind reprezentarea la Consiliul European, că această instituție nu se poate pronunța asupra constituționalității unei declarații a Parlamentului.
“Este o calitate a marilor oameni politici de a evita conflicte, de a evita stări de pericol și nu de a le provoca ei înșiși. Asta este capacitatea cea mare a președintelui Traian Băsescu. Dacă vă amintiți, a produs două crize guvernamentale în Guvernul în care era ministru al Transporturilor. S-a certat cu toată lumea când a fost primar general. S-a certat cu toate autoritățile, puterile statului în momentul în care a devenit președintele României și a solicitat arbitrajul Curții Constituționale în nenumărate rânduri”, a comentat Toni Greblă sesizarea președintelui Traian Băsescu către Curtea Constituțională.
Potrivit președintelui Comisiei juridice din Senat, “Curtea Constituțională nu poate să se pronunțe asupra constituționalității unei declarații a Parlamentului”.
“Ea are valoarea unei declarații politico-constituționale. Forul suprem de conducere în această țară a dat o declarație, în care a stabilit că, la Consiliul European, România trebuie reprezentată de primul ministru și a stabilit mandatul acelei delegații”, a mai spus Toni Greblă.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026