Versiunea completă
Banci-Asigurari

Grecia a devenit un exemplu de disciplină bugetară și de creștere economică, o poveste de succes de revenire din criza cumplită a datoriilor suverane. Însă și prețul plătit este pe măsură: o criză a costului traiului perpetuă

Grecia a devenit un exemplu de disciplină bugetară și de creștere economică, o poveste de succes de revenire din criza cumplită a datoriilor suverane. Însă și prețul plătit este pe măsură: o criză a costului traiului perpetuă Mai întâi, în…

Bogdan Cojocaru · 15 decembrie 2025 · 2 min de citit

Grecia a devenit un exemplu de disciplină bugetară și de creștere economică, o poveste de succes de revenire din criza cumplită a datoriilor suverane. Însă și prețul plătit este pe măsură: o criză a costului traiului perpetuă

Mai întâi, în 2023 agenția de rating S&P Global a ridicat calificativul de țară al Greciei la un nivel recomandat pen­tru investiții pentru prima da­tă în mai bine de zece ani, mulțumită disciplinei bugetare exemplare. A fost o realizare notabilă pentru o economie care a provocat o criză fără precedent în Europa, datoriile ei uriașe aducând zona euro în pragul colapsului.

Au urmat și alte vești bune pentru ima­gi­nea Greciei și noi îmbunătățiri ale calificati­vului. În luna noiembrie anul acesta și Fitch a majorat ratingul suveran, citând, de asemenea, buna disciplină fiscală. Între timp, creșterea puternică a economiei elene a scos în evidență Grecia mai ales în opoziție cu stagnarea de durată a Germaniei și cu anemia altor economii mari din UE. Iar când săptămâna trecută minis­trul grec de finanțe Kyriakos Pierrakakis a fost ales președintele Eurogroup, clubul miniștrilor de finanțe din zona euro, votul a fost considerat ca unul de încredere pentru întreaga economie. O țară considerată cândva cea mai slabă verigă a zonei euro conduce acum grupul în care s-a discutat expulzarea ei.

Citește și