Grecii de la Piraeus și-au luat director general adjunct de la Raiffeisen
Piraeus Bank, un jucător de talie medie din sistemul bancar cu acționariat elen, a recrutat-o pentru poziția de director general adjunct pe Mădălina Teodorescu, care fusese în ultimii șase ani director executiv responsabil cu vânzările de retail și coordonarea rețelei de sucursale în cadrul Raiffeisen Bank.
Piraeus Bank, un jucător de talie medie din sistemul bancar cu acționariat elen, a recrutat-o pentru poziția de director general adjunct pe Mădălina Teodorescu, care fusese în ultimii șase ani director executiv responsabil cu vânzările de retail și coordonarea rețelei de sucursale în cadrul Raiffeisen Bank.
Teodorescu, 40 de ani, lucra pentru austriecii de la Raiffeisen din 2002, înainte de a ajunge director executiv fiind șef al departamentului de VIP sales și parteneriate strategice și mai apoi ocupând funcții de coordonare în zona de private lending. Ca mulți bancheri, ea și-a început cariera în cadrul fostei bănci de stat Bancorex, unde a fost manager de relații cu clienții și senior economist. Ulterior, a lucrat timp de doi ani pentru Citibank, unde s-a ocupat de produsele de e-business. Ea a absolvit Facultatea de relații economice internaționale din cadrul Universității Româno-Americane.
Teodorescu nu apare deocamdată pe site-ul Piraeus Bank, la categoria top management, numirea sa fiind cel mai probabil în curs de autorizare de către Banca Națională. Piraeus avea până acum numai doi directori generali adjuncți, Viorel Mischie, care este și chief financial officer, și Theodora Kalampoki, care înainte de a fi promovată în board s-a ocupat de departamentele de evaluări credite, de restructurare, de administrare credite și de piețe financiare.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026