Versiunea completă
Business Hi-Tech

Grecii de la SoftOne au promovat-o pe Alexandra Lucescu director de operațiuni pentru subsidiara din România

Furnizorul elen de soluții software SoftOne a promovat-o pe Alexandra Lucescu în funcția de director de operațiuni pentru subsidiara din România, poziție din care va gestiona activitatea companiei în următoarea etapă de dezvoltare, coordonând întreaga echipă a filialei locale conform strategiei și viziunii grupului.

Cristina Bellu · 10 noiembrie 2020 · 1 min de citit

Furnizorul elen de soluții software SoftOne a promovat-o pe Alexandra Lucescu în funcția de director de operațiuni pentru subsidiara din România, poziție din care va gestiona activitatea companiei în următoarea etapă de dezvoltare, coordonând întreaga echipă a filialei locale conform strategiei și viziunii grupului.

Alexandra Lucescu s-a alăturat echipei SoftOne România în urmă cu patru ani, deținând anterior funcția de director comercial. În acest rol a coordonat activitatea comercială a SoftOne, ceea ce s-a reflectat în dublarea cifrei de afaceri în ultimii doi ani, potrivit datelor transmise de oficialii companiei.

„Strategia SoftOne nu a fost niciodată mai potrivită ca acum, întrucât companiile românești realizează că transformarea afacerilor este necesară pentru creșterea businessurilor”, spune Alexandra Lucescu.

Citește și