Grecii vor banii băncilor pentru a ieși din bailout
Guvernul elen încearcă să convingă creditorii din zona euro să transforme fonduri destinate inițial băncilor într-o linie de credit care să ajute țara să iasă din programul de bailout, au declarat surse apropiate situației, citate de Bloomberg.
Oficialii greci au propus crearea unui nou instrument financiar care combină fonduri nefolosite din actualul program de ajutor internațional cu profiturile făcute din obligațiuni elene de băncile centrale din zona euro. Acesta ar reprezenta un plan de rezervă pentru cazul în care guvernul va avea probleme pe piețe cu vânzarea de obligațiuni. De asemenea, noul instrument va permite Atenei să evite condițiile impuse prin actualele mijloace de finanțare.
Propunerea se încadrează în eforturile premierului Antonis Samaras de a-i convinge pe alegători că Grecia își recucerește independența economică și de a-i asigura în același timp pe investitori că statul cu cel mai mare grad de îndatorare din Europa își poate refinanța datoriile fără bailoutul internațional care a ținut economia pe linia de plutire începând cu 2010.
Noul instrument de finanțare ar putea asigura 15 miliarde de euro până în 2016. Cifra include 11,5 mld. euro reprezentând fonduri pentru recapitalizarea băncilor și 3,7 mld. euro în profituri obținute de băncile centrale din zona euro din obigațiuni elene.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026