Greii din al doilea val verde: care sunt cele mai mari 10 proiecte eoliene și solare cu acte în regulă? OMV Petrom e pe listă. Proiecte record ca dimensiune au primit avizele de racordare la rețea anul trecut și la începutul lui 2022
Datele centralizate de ZF și culese de pe site-ul Transelectrica arată că primele zece proiecte eoliene și solare ca dimensiune avizate anul trecut și la începutul lui 2022 cumulează o capacitate totală de aproape 1.720 MW și ar însemna investiții de circa 1,3 miliarde de euro
Datele centralizate de ZF și culese de pe site-ul Transelectrica arată că primele zece proiecte eoliene și solare ca dimensiune avizate anul trecut și la începutul lui 2022 cumulează o capacitate totală de aproape 1.720 MW și ar însemna investiții de circa 1,3 miliarde de euro. Fără nicio îndoială, efervescența pieței arată că România este în plin boom de dezvoltare pentru cel de-al doilea val de energie regenerabilă.
„În cazul României, trecerea de la ținta de 24% în anul 2020, privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile în total consum final brut de energie, la o țintă de 30,7% (propusă) la nivelul anului 2030 este echivalentă cu creșterea cu peste 140% a ponderii capacităților de producție a energiei electrice din surse regenerabile, față de capacitatea de producție instalată în perioada 2010-2016 (de circa 4785 MW)“, explică Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acum România are 1.300 MW în solare și circa 3.000 MW în eoliene.
Cel mai mare proiect avizat până acum, pentru investițiile din cel de-al doilea val de energie verde, a primit ATR-ul (avizul tehnic de racordare la rețea) chiar la finalul anului trecut. Este vorba despre un parc eolian de 441 MW, o investiție de circa 353 de milioane de euro, care va fi realizat în Buzău. Compania de proiect se numește First Look Solutions și printre acționarii acesteia se numără și Emanuel Babici, vicepreședinte al Uzinsider. Spre comparație, cel mai mare parc eolian care funcționează acum, Fântânele Vest, deținut de cehii de la CEZ, are o putere netă de 260 MW.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026