Groupama Asigurări a introdus o nouă regulă pentru șoferii care au discontinuitate în polița RCA
Groupama Asigurări, sucursala locală a grupului francez cu același nume, a introdus inspecția de risc pentru clienții care au discontinuitate în polița RCA, iar începând cu data de 19 iunie va intra în vigoare primul pas, au transmis reprezentanții asigurătorului la solicitarea ZF.
♦ Clienții Groupama care au discontinuitate în polița RCA vor avea posibilitatea de a alege între a face inspecția de risc sau a da o declarație conform căreia vehiculul nu a fost implicat în accidente pe perioada în care nu a fost acoperit de o poliță RCA valabilă.
Groupama Asigurări, sucursala locală a grupului francez cu același nume, a introdus inspecția de risc pentru clienții care au discontinuitate în polița RCA, iar începând cu data de 19 iunie va intra în vigoare primul pas, au transmis reprezentanții asigurătorului la solicitarea ZF.
„Începând de vineri, 19 iunie, va intra în vigoare primul pas în cazul polițelor cu discontinuitate. Concret, clienții care au discontinuitate în polița RCA vor avea posibilitatea de a alege între a face inspecția de risc sau a da o declarație conform căreia vehiculul nu a fost implicat în accidente pe perioada în care nu a fost acoperit de o poliță RCA valabilă și, de asemenea, că nu a circulat pe drumurile publice.“
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026