Groupama Asset Management a devenit membru al Asociației Administratorilor de Fonduri din România. Sucursala București a Groupama AM a devenit operațională în S1/2023
Groupama Asset Management, care administrează la nivel internațional active de 97 de miliarde de euro, este cel mai nou membru al Asociației Administratorilor de Fonduri din România, după ce în cadrul Adunării Generale Extraordinare organizată luna aceasta, membrii AAF au…
Groupama Asset Management, care administrează la nivel internațional active de 97 de miliarde de euro, este cel mai nou membru al Asociației Administratorilor de Fonduri din România, după ce în cadrul Adunării Generale Extraordinare organizată luna aceasta, membrii AAF au aprobat în unanimitate ca Groupama AM, prin Sucursala București, să devină al 29-lea membru cu drepturi depline al asociației.
„Decizia Groupama Asset Management de a se alătura membrilor Asociației Administratorilor de Fonduri din România reprezintă un nou vot de încredere pe care îl primește asociația noastră. Misiunea asociației este să promoveze un înalt nivel de transparență, cunoaștere și încredere în ceea ce privește conceptul de investiție în organisme de plasament colectiv dar și să contribuie la formarea și dezvoltarea cadrului legislativ pentru dezvoltarea industriei și protecția investitorilor. Decizia Groupama AM ne onorează și confirmă încă o dată că obiectivele AAF pe termen mediu și lung sunt în linie cu obiectivele membrilor noștri, companii românești și internaționale”, spune Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România.
Sucursala București a Groupama Asset Management a devenit operațională în prima jumătate a acestui an, fiind a treia sucursală deschisă la nivel internațional de companie, după Italia și Spania.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026