Grup Feroviar Român rămâne cel mai mare transportator privat pe calea ferată
Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare transportator privat de marfă pe calea ferată, parte a grupului Grampet, a finalizat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 724 mil. lei, față de 710 mil. lei în anul anterior, arată cele mai recente date de la Ministerul de Finanețe.
Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare transportator privat de marfă pe calea ferată, parte a grupului Grampet, a finalizat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 724 mil. lei, față de 710 mil. lei în anul anterior, arată cele mai recente date de la Ministerul de Finanețe. Rezultatele financiare pe anul trecut nu au fost făcute publice. Profitul net al companiei s-a ridicat la 2,8 mil. lei în 2017, față de 2 mil. lei în anul anterior, arată aceeași sursă.
La finalul anului trecut, grupul Grampet, din care face parte GFR, a anunțat lansarea operațiunilor în Serbia odată cu liberalizarea pieței de transporturi de mărfuri pe calea ferată din această țară, devenind astfel primul operator privat român de profil care activează în regiunea respectivă. Grupul este prezent în țări precum Ungaria, Bulgaria, Moldova, Slovacia, Croația, Austria, Germania și Grecia și vizează extinderea în continuare pe alte șapte piețe externe.
GFR este alături de compania de stat CFR Marfă unul din cei mai mari angajatori de pe piața de transport marfă pe calea ferată, cu 2.783 de angajați la finalul lui 2017, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe. Compania își propune să angajeze peste 100 de oameni în 2019, cu precădere mecanici, ingineri și dispeceri.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026