Grupul City Grill ar putea depăși pentru prima dată de pragul de 500 mil. lei afaceri. „În timp ce piața HoReCa scade, noi am reușit un mic plus, dar suntem departe de ce ne-am bugetat“
Grupul de restaurante City Grill, unul dintre cei mai importanți actori din piața de ospitalitate din România, și-a bugetat pentru acest an investiții de 6,5 mil. euro (35 mil. lei), mai mult decât duble versus 2025. Banii vor merge către dezvoltarea rețelei, deja fiind deschisă o unitate în cadrul Cazinoului din Constanța și urmând și altele. Spre exemplu, până la finalul lui 2026 ar urma să fie…
♦ Businessul a închis primele șase luni cu un avans de 2%, departe de ținta de 10-12% pentru întregul 2026, însă Dragoș Petrescu e optimist că în a doua jumătate a anului va reuși să recupereze datorită dezvoltării viitoare și a apariției deja de noi unități în grup, cum este cazul localului de la Cazinoul din Constanța ♦ Antreprenorul recunoaște totodată că românii nu mai pot duce alte scumpiri.
Grupul de restaurante City Grill, unul dintre cei mai importanți actori din piața de ospitalitate din România, și-a bugetat pentru acest an investiții de 6,5 mil. euro (35 mil. lei), mai mult decât duble versus 2025. Banii vor merge către dezvoltarea rețelei, deja fiind deschisă o unitate în cadrul Cazinoului din Constanța și urmând și altele. Spre exemplu, până la finalul lui 2026 ar urma să fie inaugurat și restaurantul istoric Cerbul Carpatin din Brașov, însă Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill, spune că termenul se mai poate schimba, momentan fiind vorba de octombrie-noiembrie. O altă deschidere așteptată este cea a Berăriei Gambrinus din zona Cișmigiu din București. Acest spațiu e cel situat pe strada Ion Brezoianu. Nu este cel de pe colț, de la intersecția dintre Brezoianu și bulevardul Regina Elisabeta, unde funcționează restaurantul DeSoi, ci cel imediat de lângă.
Grupul din domeniul ospitalității are în portofoliu circa 40 de unități, sub multiple branduri. Unele sunt deținute, altele sunt în administrare, cum e cazul restaurantului istoric Caru’ cu Bere, spre exemplu.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026