Grupul olandez Realworld Systems a lansat o platformă AI pentru operațiuni IT, dezvoltată integral în România
Grupul olandez Realworld Systems, furnizor global de soluții de automatizare și integrare software pentru infrastructuri critice, a lansat o platformă bazată pe inteligență artificială pentru asigurarea calității serviciilor și operațiuni IT care a fost dezvoltată integral în România. Soluția, numită Rad1x, este dedicată operatorilor telecom, echipelor IT Ops și organizațiilor din banking, retail…
♦ Platforma Rad1x scade timpul de identificare a cauzei principale a incidentelor IT sub 10 minute. ♦ Soluția este destinată operatorilor telecom, dar vizează și companiile cu infrastructuri complexe din banking, retail sau energie. ♦ Lansarea confirmă strategia de diversificare a clienților dincolo de sectorul telecomunicațiilor, direcție asumată de conducerea grupului la finalul anului 2024.
Grupul olandez Realworld Systems, furnizor global de soluții de automatizare și integrare software pentru infrastructuri critice, a lansat o platformă bazată pe inteligență artificială pentru asigurarea calității serviciilor și operațiuni IT care a fost dezvoltată integral în România. Soluția, numită Rad1x, este dedicată operatorilor telecom, echipelor IT Ops și organizațiilor din banking, retail, energie și infrastructură critică, lansarea sa având loc în cadrul evenimentului Mobile World Congress (MWC) de la Barcelona – unul dintre cele mai mari evenimente dedicate industriei telecom și tehnologiilor mobile.
„Complexitatea operațională nu este o problemă exclusiv telecom. Orice organizație care operează infrastructură IT distribuită – fie că este vorba de o bancă, un retailer sau un operator energetic – are nevoie de înțelegerea cauzalității în timp real. Rad1x transformă datele operaționale în inteligență acționabilă, oferind vizibilitate end-to-end și capacitatea de a anticipa degradările înainte ca acestea să afecteze experiența utilizatorilor sau continuitatea operațiunilor de business”, a declarat Bogdan Hebean, CEO al Grupului Realworld Systems.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026