Versiunea completă
Business Hi-Tech

Grupul Telekom: Dacă alți operatori vor acces la rețeaua noastră fixă, îi așteptăm la discuții

„Respectăm“ decizia arbitrului telecom de a amâna cu câțiva ani reglementarea accesului la marile rețele fixe, spun reprezentanții operatorului.

Mirela Turlan · 29 septembrie 2015 · 2 min de citit

Grupul Telekom România, al doilea ma­re furnizor de servicii de internet prin linii fixe din România, susține decizia autorității de reglementare de a nu obliga marii pro­prietari de rețele fixe să-și deschidă infra­struc­­tura în fața unor rivali precum Orange și Vo­dafone, ci de a încuraja, în schimb, com­­paniile să ajungă la un acord prin ne­gocieri libere, potrivit unui punct de vedere transmis de operator la solicitarea ZF.

„Telekom respectă poziția autorității de re­gle­mentare și apreciază încurajarea con­curenței pe această piață“, au declarat pen­tru ZF reprezentanții Telekom, adăugând că gru­­pul este gata să discute parteneriate cu alți jucători de pe piață. „În acest sens, sun­tem deschiși parteneriatelor cu alți ope­ra­tori, pentru a le oferi clienților din România ser­­vicii îmbunătățite la costuri avan­ta­joa­se.“

ANCOM a anunțat luna trecută că nu are în plan să emită o decizie prin care să definească reguli de acces la cele mai mari infastructuri de internet fix de pe piață, măsură cerută insistent în ultimii ani de liderii pieței de telefonie mobilă Orange și Vodafone, aflați în căutarea unei soluții de a adăuga și servicii fixe în oferta comercială în condițiile în care nu dețin o asemenea infrastructură. „ANCOM consideră că introducerea în acest moment a unor măsuri de reglementare exacte privind serviciile de gros de acces la servicii în bandă largă nu este o măsură ne­ce­sară sau justificată, cel puțin pentru ori­zontul de timp al ana­lizei de piață“, con­form proiectului de decizie al ANCOM, care a fost în consul­tare publică până pe data de 25 septembrie. Prin același proiect de decizie, ANCOM are în plan să scutească fostul Romtelecom de o serie de obligații în condițiile în care opera­torul nu mai are o putere semnificativă pe piață iar cota sa este în scădere „continuă“.

Citește și