Grupul ungar MOL începe lucrările de construcții la șase benzinării pe A1 și A2. Investiția MOL este estimată la 28 de milioane de euro și cuprinde construirea a 14 stații în total
MOL România urmează să înceapă lucrările de construcții pentru șase din cele 14 stații de servicii pe care urmează să le realizeze pe A1 Lugoj – Deva și A2 Medgidia – Constanța, în baza contractelor de concesiune semnate cu CNAIR la începutul acestui an, valoarea totală a investiției companiei fiind de aproximativ 28 milioane euro.

Pentru alte două stații de servicii, situate pe autostrada A1 Lugoj – Deva au fost eliberate autorizațiile de construire, iar lucrările vor demara în luna decembrie.
Cele opt stații MOL pentru care compania a obținut autorizația de construire se vor afla pe lotul 7 – comuna Ilia, județul Hunedoara, lotul 9 – localitatea Vințu de Jos, comuna Pianu, județul Alba, lotul 10 – comuna Câlnic, județul Alba, lotul 13 – localitatea Murfatlar, județul Constanța. Pregătirile pentru lucrările de construcții au fost deja demarate pe loturile de la Ilia, Vințu de Jos și Murfatlar, iar la Câlnic vor începe în decembrie.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026