Grupul Vitall din Dolj, care a preluat Avicola Crevedia în 2017, companie aflată în faliment, a trecut de afaceri de 300 de milioane de lei în 2019
Grupul Vitall din Dolj, deținut de familia Enescu, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 304 mil. lei (64 mil. euro), în creștere cu 2,5% față de anul precedent, având un număr mediu de 498 de angajați, arată datele de la Ministerul de Finanțe.
♦ Avicola Crevedia a fost în 2012 al doilea cel mai mare exportator de carne de pasăre din România, în 2014 a intrat în insolvență, având datorii de circa 50 mil. euro, iar doi ani mai târziu a intrat în faliment ♦ Compania a fost cumpărată cu 14 mil. euro în 2017 de grupul Vitall, care a investit ulterior peste 12 mil. euro în dezvoltarea sa.
Grupul Vitall din Dolj, deținut de familia Enescu, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 304 mil. lei (64 mil. euro), în creștere cu 2,5% față de anul precedent, având un număr mediu de 498 de angajați, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Cu acest rezultat, compania se apropie de top zece cei mai mari jucători din industria cărnii, unde pragul de intrare este de 380 mil. lei – rezultatul producătorului de pe locul zece.
Grupul Vitall, specializat în producția de furaje și creșterea păsărilor, a avut în 2019 o pierdere de 6,6 mil. lei (1,4 mil. euro), pentru prima dată din 2008 încoace, timp de mai bine de un deceniu rezultatul net fiind pozitiv, mai arată datele publice. Totuși, anul trecut compania a angajat aproape 100 de persoane.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026