Guvernul: Discuția lui Ungureanu cu Ponta a vizat exclusiv prioritățile legislative ale Executivului
Discuția avută de premierul Mihai Răzvan Ungureanu cu președintele PSD, Victor Ponta, a vizat exclusiv prioritățile legislative ale Guvernului și modul în care acestea, înțelese ca reprezentând interesul național, pot fi dezbătute în Parlament de către putere și opoziție deopotrivă, arată Guvernul.
Precizarea a fost transmisă de Guvern printr-un comunicat, după ce președintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, că, în discuția telefonică pe care avut-o cu premierul Ungureanu, acesta a dat dreptate opoziției cu privire la cele patru condiții pentru a reveni în Parlament, transmițându-i că el nu poate să o schimbe pe Roberta Anastase, deși ar vrea.
“Discuția pe care premierul a avut-o la telefon cu președintele PSD a vizat exclusiv prioritățile legislative ale Guvernului și modul în care ele, înțelese ca reprezentând interesul național, pot fi dezbătute în Parlament de către putere și opoziție deopotrivă. Aceste priorități vizează în perioada imediat următoare legislația aferentă Pachetului 3 – energie”, susține Guvernul.
În comunicat se mai arată că premierul consideră că este corect din punct de vedere politic ca la această dezbatere să existe dialog între opoziție și putere. În opinia premierului, și alte teme de interes național, cum ar fi aderarea la spațiul Schengen sau Mecanismul de Cooperare și Verificare, necesită un dialog între toți actorii de pe scena politică, partide și Guvern.
-
La multi ani! ZF 28 de ani - de la un ziar „serios, dar nu plictisitor”, la un univers media care a crescut împreună cu cei despre care scrie zi de ziZF 28 de Ani · 15 noiembrie 2026
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaperZF Print · 15 noiembrie 2026
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeRetail & Agrobusiness · 15 noiembrie 2026