Guvernul: Listarea unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la bursa locală va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la finalul S1/2023
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) a acțiunilor pe care Fondul Proprietatea (FP) le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom a fost luni subiect de discuție între premierul Nicolae Ciucă și o delegație a Fondului primită la Palatul Victoria.
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) a acțiunilor pe care Fondul Proprietatea (FP) le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom a fost luni subiect de discuție între premierul Nicolae Ciucă și o delegație a Fondului primită la Palatul Victoria.
Cu această ocazie, a fost analizată evoluția investițiilor gestionate de Fondul Proprietatea și a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care FP le deține la Hidroelectrica și Salrom, potrivit Executivului.
„Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține. Acest demers va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
-
CEC Bank pentru afaceri românești. Octavian Pătrașcu, CEO, NAGA Group: Când eram eu în liceu, ne gândeam la facultate, la cum să învățăm mai bine, dar noua generație se gândește la cum poate să facă bani sau să aibă un start-up. Interesul pentru a pune banii la lucru este în creștereCEC Bank pentru afaceri românești · 13 noiembrie 2026
-
Iulian Anghel, ZF: De ce o creștere de 1% a PIB, în T4, ar putea duce economia pe plus în 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția de 9,5 milioane euro prin care Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul Foraj Sonde Videle, unele active ale firmei de foraj Transgex OradeaZF 24 · 13 noiembrie 2026