Guvernul Ponta renunță la „Cornul și laptele“ lui Adrian Năstase
Premierul Victor Ponta a declarat ieri că Guvernul intenționează să renunțe la programul „Cornul și laptele“ - început în vremea guvernului Adrian Năstase -, iar banii folosiți vor fi direcționați către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă.
Premierul Victor Ponta a declarat ieri că Guvernul intenționează să renunțe la programul „Cornul și laptele“ – început în vremea guvernului Adrian Năstase -, iar banii folosiți vor fi direcționați către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă.
„Vreau aceiași bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie și vin la școală și e bine pentru părinți – vorbesc de cei din familii modeste, unde programul își atinge scopul – și sunt foarte mulți copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba“, a susținut Ponta.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026