De ce guvernul a ratat aducerea Mercedes în România? Călin Popescu-Tăriceanu, fost premier: Autoritățile locale din Timișoara au vrut 45 mil. euro pentru terenul viitoarei fabrici. Mercedes a decis să meargă în Ungaria
Călin Popescu-Tăriceanu, premierul României între 2004 și 2008, scrie, în cadrul unui text de opinie, că investițiile străine în cifre absolute în România, care au fost de 1,87 mld. euro în primele luni din 2020, au ajuns la un nivel derizoriu, iar comparația cu țările din Europa Centrală și de Est, cu care România este în competiție, este la fel de dezavantajoasă.
„Investițiile străine au ajuns la un nivel derizoriu în cifre absolute. Comparația cu vecinii noștri este la fel de dezavantajoasă“, spune fostul premier liberal. Cifrele îl contrazic însă. Investițiile străine cresc, în ciuda crizei. Este adevărat că nu în felul anilor buni, dar cresc – 1,8 mld. euro în 2020 (datele sunt ale BNR). Nu este mult, dar nu este o scădere.
Călin Popescu-Tăriceanu, premierul României între 2004 și 2008, scrie, în cadrul unui text de opinie, că investițiile străine în cifre absolute în România, care au fost de 1,87 mld. euro în primele luni din 2020, au ajuns la un nivel derizoriu, iar comparația cu țările din Europa Centrală și de Est, cu care România este în competiție, este la fel de dezavantajoasă.
„Echipa de guvernare în frunte cu dl. prim-ministru Cîțu nu pare să fi înțeles până acum că România a fost și este într-o competiție acerbă cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est, în care fiecare își construiește o politică proprie de atragere de investiții cât mai folositoare pentru propria dezvoltare economică și socială, bazată eventual pe investiții în activități cu valoare adăugată mare, tehnologii inovative etc. folosind toate atuurile: politice, economice, de nivel educațional universitar sau profesional, stimulente permise de legislația în vigoare.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026