Versiunea completă
Business Legal

Guvernul suplimentează bugetul pentru ajutoare de stat la 2,2 mld. lei, o treime din cât au cerut investitorii. De unde vin banii?

Guvernul suplimentează bu­getul pentru ajutoare de stat pe sche­ma HG 807 la 2,2 mld. lei, o treime din cât au cerut investi­torii, dar o sumă de trei ori mai mare decât cea care era anunțată inițial. Su­plimentarea vine din două surse.

Mirela Turlan · 23 august 2022 · 2 min de citit

♦ Investitorii au pus pe masă în prima parte a acestui an proiecte în valoare de 17 mld. lei (3,4 mld euro), bani cu care vor să ridice fabrici, hoteluri și clinici medicale în România ♦ E vorba de aproape 200 de proiecte de investiții, dintre care aproape un sfert au o valoare de cel puțin 100 de milioane de lei ♦ Aceste companii au cerut însă ajutoare de stat în valoare totală de 6,4 mld. lei ♦ Guvernul anunțase inițial 700 mil. lei pentru a sprijini aceste investiții însă, între timp, bugetul s-a triplat.

Guvernul suplimentează bu­getul pentru ajutoare de stat pe sche­ma HG 807 la 2,2 mld. lei, o treime din cât au cerut investi­torii, dar o sumă de trei ori mai mare decât cea care era anunțată inițial. Su­plimentarea vine din două surse.

„În ceea ce privește ajutorul de stat, oferit pe schema HG 807, pe lângă bu­getul inițial de 140 mil. euro (circa 700 mil. lei), există două posibile suplimentări. Este vorba, pe de-o parte, de o sumă de 110 mil. euro (547 mil. lei), care reprezintă disponibilul de bani neconsumat din valoarea întregii scheme de ajutor de stat de 6,38 mld. lei. În plus, avem o sumă de 200 mil. euro (1 mld. lei), ce re­prezintă ma­jorarea bu­ge­tu­lui to­tal al sche­mei, pentru care exis­ta deja un proiect de­pus de ho­tărâre de guvern“, explică Iulian Sorescu, expert în aju­toare de stat, con­sultant financiar și de business în cadrul companiei Noerr.

Citește și