Hidroelectrica a reluat licitația de 110 milioane de euro
Hidroelectrica a reluat licitația internațională pentru retehnologizarea hidrocentralei Stejaru (județul Neamț), proiect în valoare de 110 milioane de euro început anul trecut și suspendat după intrarea în insolvență a companiei de stat, în luna iunie.
Hidroelectrica a reluat licitația internațională pentru retehnologizarea hidrocentralei Stejaru (județul Neamț), proiect în valoare de 110 milioane de euro început anul trecut și suspendat după intrarea în insolvență a companiei de stat, în luna iunie.
“Procesul international de licitație pentru atribuirea proiectului de retehnologizare (…) a fost reluat în urma întâlnirii de la sediul BERD din Londra din 4 decembrie, la care au participat administratorul judiciar, administratorul special, directorul general ai Hidroelectrica și reprezentanții BERD, principalul finanțator al proiectului”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.
Finanțarea proiectului, asigurată printr-un credit sindicalizat acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (70 milioane euro), ErsteBank și CaixaBank (20 milioane euro fiecare), a fost contractată în iulie 2011 și a fost suspendată după intrarea în insolvență a Hidroelectrica, în iunie.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026