Hidroelectrica începe probele pentru punerea în funcțiune a hidroagregatului 5 de la Stejaru, cea mai mare hidrocentrală din România, cu o capacitate instalată de 210 MW
Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie din România, anunță că hidroagregatul 5 din cadrul Hidrocentralei Stejaru a fost sincronizat cu sistemul energetic național, după finalizarea lucrărilor de retehnologizare și primirea notificării de punere sub tensiune de la Delgaz…
Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie din România, anunță că hidroagregatul 5 din cadrul Hidrocentralei Stejaru a fost sincronizat cu sistemul energetic național, după finalizarea lucrărilor de retehnologizare și primirea notificării de punere sub tensiune de la Delgaz Grid.
Proiectul de retehnologizare a fost inițiat printr-un contract încheiat între Hidroelectrica și Asocierea Romelectro – Litostroj Power Doo, lucrările fiind continuate ulterior de S.S.H. Hidroserv S.A., în urma rezilierii contractului inițial, spun oficialii companiei.
Potrivit acestora, valoarea lucrărilor rămase de executat, realizate de Hidroserv, se ridică la aproximativ 19 milioane de lei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026