Hidroelectrica, randament de 37% în ultimul an, versus restul lumii: Marile companii listate au livrat din iulie 2023 încoace randamente de la 23% MedLife, la 50% în cazul Romgaz, 63% la Petrom, 82% la Banca Transilvania, 126% Sphera. Tabelul complet
Din cele 20 de companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui principal BET, fiind astfel reprezentantive pentru dinamica pieței de capital din România, 18 au fost pe plus din iulie 2023 încoace, ceea ce arată că entuziasmul, noile fluxuri de capital și numărul record de investitori aduse odată cu listarea Hidroelectrica s-au reflectat în întreaga piață.
♦ Comparativ cu prețul de IPO de 104 lei, randamentul Hidroelectrica – inclusiv dividende – este de 37% ♦ Față de prețul din prima zi de 110 lei, randament de 30%.
Din cele 20 de companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui principal BET, fiind astfel reprezentantive pentru dinamica pieței de capital din România, 18 au fost pe plus din iulie 2023 încoace, ceea ce arată că entuziasmul, noile fluxuri de capital și numărul record de investitori aduse odată cu listarea Hidroelectrica s-au reflectat în întreaga piață.
Astfel, randamentele în ultimele 12 luni, care includ și randamentul dividendelor acolo unde este cazul, sunt de la 6% la Nuclearelectrica, 23% MedLife, 46% Romgaz, 61% TTS, 63% OMV Petrom, 82% Banca Transilvania, la 96% Digi și 126% pentru Sphera Group. Multe companii au atins maxime istorice în această perioadă, precum Petrom, Banca Transilvania, Romgaz, Digi, ceea ce a tras în sus și BET și la valori nemaiîntâlnite. Aprecierile importante au venit și în contextul unor rezultate financiare record pentru unele companii. Spre comparație, indicele principal BET s-a apreciat cu 44% și cu 56% cu dividende (calculat în lei). BET-NG a avut plus 35%, arată datele BVB.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026