Versiunea completă
Auto & Transporturi

Honda România a vândut cu 50% mai multe mașini în S1

Honda Trading România a vândut în primul semestru aproape 400 de mașini, în creștere cu 50,5% față de aceeași perioadă din 2014, din care cele mai multe au fost CR-V și Civic, fiecare cu 130 de unități.

Mirela Turlan · 14 iulie 2015 · 1 min de citit

Honda Trading România a vândut în primul semestru aproape 400 de mașini, în creștere cu 50,5% față de aceeași perioadă din 2014, din care cele mai multe au fost CR-V și Civic, fiecare cu 130 de unități.

“Ca o confirmare a evoluției pozitive de la finele anului 2014, atunci când Honda Trading România a reușit să înregistreze prima creștere după cinci ani dificili pentru piața auto din România, rezultatele din prima jumătate a anului în curs demonstrează o revenire accelerată pentru Honda. (…) în luna mai, dealerii Honda au livrat un total de 142 de unități, sau 27% din totalul livrărilor ce au avut loc în anul 2014”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cele mai populare modele în portofoliul Honda în România rămân SUV-ul CR-V și Civic, acesta din urmă în special în varianta sedan, relansată pe piața locală. În toamna acestui an Honda Trading România va lansa noul crossover HR-V și noua generație a modelului de clasă mică Honda Jazz. 

Citește și